Cum trăiai Revelionul anilor 90 în România

Cuvântul “revelion” este un neologism împrumutat din limba franceză, de la “reveiller”, care înseamnă “a se trezi”, “a fi treaz”. De aici derivă cuvântul “Revellion” care înseamnă o masă luată noaptea târziu. Obiceiurile au fost tot timpul schimbătoare de la o generație la alta. Odată cu căderea “Cortinei de Fier” și comunismul în România, ne îndreptam cu pași timizi către capitalism, iar din această cauză revelioanele de la începutul anilor 90 nu se diferențiau prea mult de anii 80 în România.
Dimineața ajunului, era momentul în care îți aminteai că lipseau câteva detalii și dădeai fuga la chioșcul de pe colț ca să încarci sticlele cu sifon, dar aici surpriză, dădeai de o coadă de oameni care uitaseră și ei același lucru și stăteai resemnat la rând printre fulgii de nea care cădeau în cel mai fericit caz, asta dacă nu erau -10 grade.
Tot în dimineața ajunului apăreau și primele cete de urători, care gazdele, de regulă le ignorau sub pretextul “Veniți mai târziu!”. Era forfotă mare pe străzi la fel ca și în zilele noastre iar cei din generația “Cheia de gât” exersau prin spatele blocurilor sistemul Boomm! care era o chestie șmecheră de a face zgomot în noaptea de Revelion. Rețeta era următoarea: se lua una bucată cutie de tablă (de preferat cutia cu ness Amigo) care se perfora cu un cui încins pe fundul acesteia, în interior se punea carbid apoi puneai capac la cutie iar prin acel orifici făcut scăpărai un băț de chibrit, sunetul scos era deajuns să scoți toate babele dintr-un bloc cu 4 etaje la ușă. Era riscant să faci asta într-un bloc cu locuințe, pentru că dacă te prindeau era nasol iar replica era tot timpul aceeași: “N-am fost eu tanti, erau niște țigani dar au fugit”.
Prin jurul amiezii, își făceau apariția pe străzi cetele de ursari, capre în funcție de regiuni ale țării. În Moldova și în special zona Bacăului, aceste tradiții se păstrau cu sfințenie în care membrii cetelor se îmbrăcau în costume cât mai hidoase ce semnificau îngroparea anului ce trecuseră și belșug, bogăție noului an ce avea să vină.
Momentul culminant începe cu lăsarea serii, unde mai mulți prieteni de cartier care s-au înțeles în prealabil, de a organiza cheful sau bairamul în incinta locuinței unuia dintre ei. Nu exista concepția de restaurant sau cabane închiriate pe Valea Prahovei, totul era aranjat din timp, iar cei invitați veneau cu câte ceva, adică fetele erau responsabile cu aperitivurile iar băieții cu băutura. Muzica era pe măsură, în cea mai mare parte difuzată la casetofon alimentat la sație cu boxe , difuzate prin intermediul castelor audio. Un amănunt foarte important, uneori un invitat venea cu caseta lui de acasă sau închiriată de la un prieten, pentru că, deh, nu exista internet pe atunci. După ce se făcea trenulețul prin toată casa pe  ritm de “Lambada” sau “Cotton Eye Joe”, punctul culminant însemna miezul nopții, unde toată lumea ieșie pe balcon sau în fața blocului cu artificii în mână și un pahat de șampanie pentru a întâmpina noul an așa cum se cuvine. Petrecerea nu se termina aici, ci ia continua până în zorii de a doua zi , iar cei care rezistau până atunci erau povestiți la “After Party” ca fiind invincibili. Cei trecuți de prima tinerețe, sărbătoreau revelionul într-un mod tradițional în care pe lângă salata beof, chiftelele sau alte aperitive, vedeta era televizorul unde urmăreau momentele de divertisment ale programului național.
Voi ce amintiri aveți de atunci, sau cum ați sărbătorit revelionul?