Aaron Carter a murit la doar 34 de ani
Aaron Carter, fratele mai mic al lui Nick Carter din trupa Backstreet Boys a fost găsit decedat sâmbătă, în locuința sa din sudul Californiei. El avea 34 de ani.
Forțele de ordine au transmis că au primit un apel prin numărul de urgență 911, sâmbătă la ora 11, în care erau alertați că „un bărbat s-a înecat în cadă”. La fața locului au fost deplasați și criminaliști, dar nu există nicio informație sau dovezi care să indice o crimă.
Reprezentanții familiei lui Carter au confirmat decesul cântărețului. Logodnica sa, Melanie Martin, a cerut intimitate în timp ce familia este îndurerată.
„Suntem încă în procesul de acceptare a acestei realități nefericite. Gândurile și rugăciunile voastre sunt foarte apreciate”, a declarat Melanie Martin, potrivit AP.
Aaron Carter a atins faima în lumea muzicii pop de când era copil. Cele mai mari succese le-a cunoscut cu albumele sale „Aaron’s Party” și „LØVË”, a murit. El era fratele mai mic al lui Nick Carter, membru al trupei Backstreet Boys.
Primul său album, lansat în 1997, Aaron Carter a fost un real succes. El a atins statutul de triplu disc de platină cu cel de-al doilea album al său, „Aaron’s Party (Come Get It)” din 2000. Videoclipurile sale au fost difuzate în mod regulat pe Disney și Nickelodeon.
În trecut, s-a luptat cu dependența de stupefiante, având probleme legale și intrând în reabilitare. De asemenea, a avut conflicte cu numeroși cântăreți, inclusiv cu fratele său Nick, pe care l-a acuzat că a încercat să-l pună sub o tutelă, asemănătoare cu cea sub care s-a aflat Brittney Spears.
În 2017, Carter a vorbit despre abuzul său de substanțe. El a fost la dezintoxicare în același an, după ce a fost arestat pentru suspiciune de conducere sub influența alcoolului și acuzații de posesie de marijuana. El s-a internat la tratament în câteva rânduri în încercarea de a recâștiga custodia fiului său, Prince.