FEATUREDFlashback

Se împlinesc 25 de ani de la apariția marelui hit Coco Jamboo

Coco jamboo este o piesă pe care o recunoaștem după primele acorduri și care la vremea sa ridicau oamenii în picioare și mâinile în aer.
Anul era 1996 când trupa “Mr. President” înființată cu 5 ani mai devreme, decidea că e timpul să facă o schimbare radicală în stilul său muzical. Momentul a fost marcat de lansarea melodiei “Coco Jamboo” care a devenit un succes instant în Europa și America de Sud iar ceva mai târziu și în Statele Unite. Ca stil muzical, Coco Jamboo este o combinație de euro-pop și raggae-fusion. Acest vibe plin de viață se regăsește și în videoclipul melodiei în care cei 3 membri ai trupei se distrează pe o plajă exotică și participă apoi la un carnaval colorat.
Această priveliște răcoritoare este o parte din coasta venezuelei, clipul a fost filmat pe “Playa Medina” și “Playa St. Rose” fiind 2 dintre cele mai mari mari atracții turistice ale micuțului oraș Carupano, probabli că o parte din succesul acestei melodii se datorează și acestui videoclip.




Coco Jamboo s-a clasat în Top 10 în multe țări europene și a ocupat poziția 1 în Austria, Cehia, Ungaria, Suedia și Elveția. Ceva mai târziu în 1997 a intrat și în topurile americane ajungând la un moment dat pe locul 21 în Bilboard. A terminat anul pe locul 92 cu 2 poziții mai sus decât “Aqua – Barbie Girl”.
Mr. President a profitat de succesul melodiei și a lansat 2 luni mai târziu albumul “We See The Same Sun” care a fost un album foarte bine primit de pe care a răsărit și hitul “I Give You My Heart”.
Încercând să prelungească momentul mult creat, trupa germană a scos în anul următor albumul “Night Club”, acesta a generat un singur hit, “Jojo Acțion”. Melodia a vut un succes moderat în câteva țări europene inclusiv în România, însă nu a reușit să intre în topurile americane așa cum are pretenția un superstar adevărat.




În anii următori au existat mai multe încercări de resuscitare a trupei, însă “Mr. President” nu a reușit niciodată să revină la succesul din 1996 – 1997. În 2014, Delroy Rennalls (Lazy Dee), vocea masculină a trupei Mr. President a decis să continue proiectul sub numele de scenă “Lazy Fomali Mr. President” și a cooptato în echipă pe cântăreața de origine maghiară “Erika Kovacs” și de atunci cei 2 cântă “Coco Jamboo: la concerte și festivaluri din întreaga lume.
Cred că vara este sezonul în care oamenii sunt mai relaxați și mai deschiși, de aceea Coco Jamboo, o piesă simplă dar plină de viață a reușit să aducă bucurie iubitorilor muzicii și să ajungă unul din hiturile verii anilor 90.